25 noiembrie 2022 a fost o zi specială pentru noi. Am fost prezenți în echipă completă la Câmpulung pentru a povesti mai multe despre cine suntem și ce vrem să facem pe mai departe cu această inițiativă de suflet numită ”Acasă în Muscel”.
Alături de doi invitați speciali, domnii Marcel Iureș și Emil Hagi, am discutat despre ce înseamnă cu adevărat Acasă, despre ce dăm mai departe în comunitate, despre educație, devenire și a fi OM in cel mai profund sens al cuvântului.
Am încheiat seara cu o proiecție a filmului ”Octav”, regia Serge Ioan Celebidachi, cu Marcel Iures, Maria Obretin, Lia Bugnar, Dana Rogoz, peliculă realizată parțial în Câmpulung.